Constantin IONESCU-TÎRGOVIŞTE, Elena Nicoleta Tudorică and Nicoleta Toma

REZUMAT

Epoca modernă a diabetului zaharat, care a debutat la începutul secolului al XIX-lea, continuă până în prezent, în ciuda speranţelor că revoluţia genetică va aduce clarificări majore, atât în ceea ce priveşte definirea diabetului, clasificarea diferitelor sale fenotipuri, a mecanismelor patogenetice şi mai ales a găsirii unor soluţii terapeutice eficiente sau chiar prevenirea lor. Pe lângă informaţiile utile aduse de revoluţia genetică, care se referă în primul rând la identificarea unor molecule structurale sau funcţionale, majoritatea lor prezente în celula β-pancreatică, scorul de risc genetic nu a reuşit să amelioreze predicţia diabetului zaharat. În concepţia autorilor, cauza primară a diabetului, indiferent de fenotipul analizat, poate fi identificată în disfuncţia secretorie β-celulară, la rândul ei, secundară incapacităţii celulei β-pancreatice de a produce vezicule secretorii mature, singurele capabile să răspundă prompt şi eficient la stimulii săi fiziologici. Autorii propun ca indicator al disfuncţiei β-celulare creşterea proinsulinei plasmatice sau, şi mai bine, a raportului proinsulină/adiponectină.

Cuvinte cheie: celule β-pancreatice, vezicule secretorii, fenotipuri ale diabetului, prevenţia diabetului

Full text | PDF