Cornelia Tîrîş

REZUMAT

Evaluarea paraclinică în trauma cerebrală stabileşte severitatea leziunilor iniţiale şi identifică factorii precipitanţi, dar reversibili, de comă. Imagistica actuală (CT şi RMN de difuzie), contextul traumatic şi măsurarea precoce a presiunii intracraniene (prin catetere cu fibră optică) determină iniţierea terapiei şi influenţează prognosticul la distanţă.

Screening-ul seric iniţial cuprinde determinări uzuale (hemoleucogramă, electroliţi, glicemie, uree, creatinină, transaminaze, coagulogramă, osmolaritate plasmatică, gazometrie arterială) şi evaluarea paraclinică a cauzelor mai rare de comă: nivel seric de tirotropină, hemoculturi, dozări toxicologice. Se adaugă analiza completă a lichidului cefalorahidian: proteine, glucoză, celularitate, antigen criptococic, titruri virale. Enolaza serică neuron-specifică (NSE), proteina astrocitară solubilă (S-100B), proteina fibrilară acidă, neurofilamentul şi procalcitonina sunt biomarkeri ai prognosticului după stopul cardiac. Graficul coeficientului de difuzie aparentă (ADC – apparent diffusion coefficient) asociat rezonanţei magnetice nucleare cuantifică ischemia în evoluţie. Monitorizarea multimodală (electrică şi metabolică) a dus la conceptul actual de „mapping funcţional“, identificându-se precoce ariile de „ischemie critică“, de a căror recuperare depinde în mod esenţial prognosticul.

Cuvinte cheie: imagistică, presiune intracraniană, ischemie critică, biomarkeri, mapping funcţional, prognostic

Full text | PDF