Mihai-Viorel Zamfir, Mihaela Ceucă and Constantin Bogdan

REZUMAT
Fragilitatea (en. frailty) în geriatrie se referă la pacienţii vârstnici predispuşi la decompensări frecvente, care apar la solicitări minime sau chiar în absenţa acestora. Vârstnicii fragili sunt caracterizaţi de o stare de vulnerabilitate şi prezintă prevalenţe crescute ale dizabilităţilor, spitalizări frecvente, recuperare incompletă şi rate crescute ale mortalităţii. Fenotipul de fragilitate Fried propune un set de criterii care delimitează pacienţii în robuşti, prefragili şi fragili. În această abordare, fragilitatea este concepută ca un sindrom, o entitate care se suprapune peste procesul îmbătrânirii. Alţi autori afirmă că fragilitatea apare ca rezultat al unei acumulării sistemice de deficite. Fragilitatea nu este considerată o altă comorbiditate, vârsta foarte înaintată, dependenţa sau handicapul putând coexista, dar fiind considerate fenomene distincte. Fragilitatea nu este o stare de tip „totul sau nimic“, ci există sub forma unui spectru de manifestări. La baza apariţiei fragilităţii sunt avute în vedere mai multe mecanisme: deficite hormonale, inflamaţia, stresul oxidativ, sarcopenia, neurodegenerarea, declinul fiziologic sistemic. Lipsa de consens în privinţa fragilităţii pledează pentru înlocuirea definirii în sens clasic (nosologic şi nosografic) cu o „delimitare“ cu graniţe foarte largi, lăsate deschise pentru alte contribuţii şi achiziţii. Conceptualizarea fragilităţii ca stare de vulnerabilitate globală reprezintă un pas înainte în acest sens. Conceptul de fragilitate are calitatea de a atrage atenţia asupra acelor vârstnici care se află la risc înalt de a deveni dependenţi şi de a prezenta alte tipuri de prognostic nefavorabil – spitalizare, instituţionalizare, deces.

Cuvinte cheie: fragilitate, stare, vulnerabilitate, prognostic, vârstnici

Full text | PDF