Alexandra Limbău, Alexandru Ciprian Boţocan, Alexandru Cristian Diaconescu, Alexandru Minca, Cezara Vicol, Dorin Ionescu, Mădălina Frântu, Marcel Pălămar, Maria Daniela Tănăsescu and Mihai Ovidiu Comşa

REZUMAT

Obiective. Stenoza de arteră renală, ca principală cauză de hipertensiune reno-vasculară, are ca principal mecanism etiologic procesul aterosclerotic localizat la nivelul arterelor de calibru crescut, tranducându-se
clinic în hipertensiune rezistentă la tratament, cu afectare în diferite grade de severitate a funcţiei renale. Prezentul articol îşi propune să aducă în prim plan existenţa unui caz care a dezvoltat stenoză de arteră renală, iniţial pe rinichiul stâng, ca 12 ani mai târziu să se constituie şi pe rinichiul drept.
Material şi metodă. Pacienta din caz este diagnosticată iniţial la vârsta de 48 de ani cu ocluzie completă de arteră renală stângă, pentru care se practică nefrectomie, artera contralaterală fiind indemnă. La interval de 12 ani dezvoltă stenoză de arteră renală şi pe rinichiul restant drept, care este tratată prin angioplastie cu stent.
Rezultate. Postoperator, evoluţia pacientei este optimă, valorile biochimice ameliorându-se, concomitent cu valoarea tensiunii arteriale.
Discuţii. Probabilitatea ca, în momentul diagnosticului unei stenoze de arteră renală cu evoluţie progresivă până la ocluzie de cauză aterosclerotică, artera contralaterală să fie indemnă, atât ecografic cât şi angiografic, iar ulterior să dezvolte stenoză, este minimă. Până la momentul de faţă, în literatura de specialitate nu s-a raportat un caz similar.
Concluzii. În cazul pacienţilor, care au prezentat stenoză de arteră renală de cauză ateromatoasă pe una singură dintre artere, se impune monitorizarea permanentă, datorită riscului de dezvoltare a aceleiaşi patologii pe vasul contraleteral.

Cuvinte cheie: stenoză de arteră renală, hipertensiune renovasculară, nefrectomie, hipertensiune malignă, ateroscleroză, angiografie renală, angioplastie, stent

Full text | PDF