Mihaela Daniela BALTA, Dumitru MATEI, Mihaela MILICESCU and Mihai BOJINCĂ
REZUMAT
Obiective. Scopul acestui studiu este evaluarea unui lot de pacienţi cu poliartrită reumatoidă în funcţie de tratamentul primit, terapie remisivă clasică sau terapie biologică.
Material şi metodă. Am realizat un studiu retrospectiv pe un lot de 214 pacienţi diagnosticaţi cu poliartrită reumatoidă, internaţi în Clinica de Medicină Internă şi Reumatologie a Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino“, Bucureşti. 92 dintre ei primeau terapie biologică (etanercept, infliximab, adalimumab sau rituximab) alături de remisive clasice (methotrexate, leflunomid, sulfasalazină), iar 122 primeau doar tratament de fond clasic. Am urmărit influenţa acestor terapii asupra evoluţiei bolii, dar şi corelat cu alte riscuri pe care le prezintă pacienţii cu poliartrită reumatoidă (risc cardiovascular, osteoporoză, intervenţii chirurgicale articulare, neoplazii).
Rezultate. În lotul studiat au predominat formele seropozitive de boală (72%), stadiile 2 şi 3, vârsta medie fiind de 59,29±11,52 ani. Manifestările sistemice au fost prezente la pacienţii aflaţi în terapie biologică, cu forme seropozitive, evoluţie mai agresivă şi un IMC mai scăzut. Femeile au prezentat mai frecvent boală cardiacă ischemică, dislipidemie şi valori mai crescute ale colesterolului, însumând astfel multipli factori de risc cardiovascular şi patologie cardiovasculară asociată. Pacienţii trataţi cu agenţi biologici au prezentat în procent semnificativ scăzut accidente vasculare cerebrale, valori uşor mai scăzute ale colesterolului, date ce concordă cu literatura de specialitate. Tratamentul cu statine a fost utilizat mai frecvent în cazul acestora. Deşi nesemnificativ statistic, cele mai scăzute valori ale colesterolului s-au înregistrat la pacienţii trataţi cu etanercept. Fumătorii au prezentat un răspuns mai slab la terapia biologică faţă de nefumători. Osteoporoza a fost mai frecventă în lotul pacienţilor trataţi cu remisive clasice, la cei cu activitate crescută a bolii măsurată prin scorul DAS 28 şi cu markeri de inflamaţie crescuţi. DAS 28 a fost mai scăzut la pacienţii cu tratament biologic (infliximab, adalimumab, rituximab) şi la cei aflaţi în stadiul 3 de boală, probabil din cauza tratamentului mai agresiv pe care îl primesc aceştia.
Concluzii. Terapia biologică a influenţat pozitiv evoluţia bolii, pacienţii înregistrând valori mai scăzute ale markerilor de inflamaţie şi activităţii bolii măsurate prin scorul DAS 28 faţă de cei trataţi cu remisive clasice. Nivelul de colesterol a fost mai scăzut în lotul cu terapie biologică, tratamentul cu statine efectuat mai frecvent, accidentele vasculare au fost mai reduse ca incidenţă. De asemenea, osteoporoza a fost mai puţin frecventă în lotul tratat cu remisive biologice. Agenţii biologici nu au influenţat numărul de infecţii cu virusuri hepatice, dar au determinat în unele cazuri reactivarea unor focare sau infecţii cu BK. Neoplaziile nu au fost semnificativ crescute în lotul cu terapie biologică. Rămân încă de studiat efecte adverse ale terapiei biologice, dar efectul benefic asupra evoluţiei bolii şi a altor riscuri asociate bolii este cert.
Cuvinte cheie: poliartrită reumatoidă, terapie remisivă clasică, remisive biologice
Full text | PDF
