Alexandru Chiţu and Ioan Bradu Iamandescu

REZUMAT

Evidenţierea de către Friedman şi Rosenman a tipului comportamental A, ca factor major de risc pentru apariţia şi agravarea evoluţiei infarctului miocardic, a constituit un prim şi decisiv pas pentru statuarea rolului favorizant al factorilor psihosociali în etiopatogenia CHD. Ulterior, faptul că acest tip comportamental a fost evidenţiat şi în alte boli psihosomatice (şi chiar la unii subiecţi sănătoşi) a condus la nevoia de a găsi alte variabile psihologice – de personalitate, în special – asociate tipului A şi având o valoare predictivă argumentată convingător de numeroase studii epidemiologice şi experimentale. În ultimele două decenii a fost evidenţiată prezenţa la unii purtători ai tipului A – care au prezentat manifestări clinice şi de laborator ale bolii coronariene (inclusiv explorări angiografice sau determinări computerizate ale debitului coronarian) – prezenţa constantă, în grade variabile, a unui complex de trăsături emoţionale care stau la baza unei agresivităţi crescute: ostilitatea (cognitivă şi/sau comportamentală), furia – în special interiorizată (anger-in) şi ruminaţia supărării. Aceste variabile psihologice au drept corespondent, în planul corelatelor somatice, o hiperreactivitate vasculară crescută la hormonii de stres (în special catecolaminele şi cortizolul), având ca rezultat creşterea colesterolului plasmatic, a consumului de oxigen miocardic, a agregabilităţii plachetare etc. În esenţă, trăsăturile agresive, frecvent exprimate în cazul numeroaselor distresuri „colecţionate“ de posesorii tipului A, supun miocardul la presiunea modificărilor fiziopatologice specifice dezlănţuirilor agresive.

Cuvinte cheie: tipul comportamental A, ostilitate, furie interiorizată, infarct miocardic

Full text | PDF